SĂRBĂTORILE DE IARNĂ LA CASA FABIAN
2022
Sărbătorile de iarnă sunt una dintre cele mai importante perioade pentru noi. Ca în fiecare an, la Casa Fabian valorificăm prezența rezidenților în viața noastră și creăm amintiri frumoase de care ne bucurăm și ne amintim adesea în timpul anului.
Încercăm de fiecare dată să creăm o atmosferă de „acasă” pentru vârstnicii noștri, iar în perioada sărbătorilor facem tot ce ne stă în putință pentru a le alina dorul de familie.
Nici sărbătorile din 2022 nu au fost mai prejos. Am organizat diverse activități în care i-am inclus și pe vârstnicii noștri, ne-am bucurat de magia sărbătorilor și bineînțeles am așteptat cu brațele deschise venirea lui Moș Crăciun.
Cum s-au desfășurat sărbătorile de iarnă?
Odată cu venirea lunii decembrie, atmosfera de sărbătoare a început să prindă contur la Casa Fabian.
Împodobitul bradului în timp ce colindele răsună în surdină, a devenit deja o tradiție. Fiecare dintre rezidenții noștri s-a echipat cu ornamente și zâmbete pe chip, iar contribuția lor au făcut ca rezultatul final să fie cu totul special.
Credința este una dintre calitățile pe care le rezidenții noștri o poartă în suflet. Pentru că știm cât de importantă este legătura spirituală cu Dumnezeu, am organizat la Casa Fabian Taina Sfântului Maslu. Ne-am rugat împreună pentru sănătate, iar la final vârstnicii au fost miruiți.
Cu ocazia sărbătorii Bobotezei am organizat împreună cu preotul duhovnicul centrului o Slujbă de Sfințire a Apei în curtea noastră.
Colindăm, colindăm iarna
Anul acesta am avut parte de foarte multe cete de colindători din toate generațiile. Cei mai nerăbdători să ne colinde au fost copiii din cadrul Grădiniței cu program prelungit Nr.3 și elevii Școlii Gimnaziale Nr.27 din Timișoara. Veselia lor ne-au emoționat și înduioșat sufletele.
Am fost colindați și de către elevii Liceului Teoretic Recaș, îndrumați de domnul profesor Bodea Marius, iar colindele lor, ne-au îndemnat și pe noi să cântăm și să ne bucurăm de acest minunat moment.
Nu în ultimul rând, pragul nostru a fost călcat de studenții din anii 3, 4 și 5 de la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara din cadrul Facultății de Medicină Generală. Ne-au încântat cu colinde, cadouri pentru rezidenți și multă empatie și căldură.
Cadouri peste cadouri
Ca în fiecare an, i-am așteptat, drept urmare Moș Nicolae și Moș Crăciun nu puteau să lipsească de pe lista noastră de musafiri.
Fiecare dintre rezidenții noștri s-au bucurat să îl vadă pe Moș Crăciun. Acesta le-a adus zâmbete largi pe chip și cadouri pe care le-a înmânat personal fiecăruia. L-am colindat, am făcut poze cu el și i-am transmis că îl așteptăm și anul următor.
Nici colegii noștri nu au fost uitați iar Moș Crăciun i-a recompensat pentru toată dedicarea și grija cu care s-au ocupat de rezidenții noștri în acest an. Fără ei, lucrurile nu ar fi fost la fel.
Casa Fabian este o familie și suntem recunoscători pentru toți cei care fac parte din ea. Lucrurile mărunte și conversațiile pline de căldură și momentele petrecute împreună fac diferența și ne fac viața mai frumoasă.


